Actualizat pe data de 07/05/2025
Augmentarea mamară rămâne una dintre cele mai căutate proceduri estetice și nu fără motiv: permite femeilor să-și redefinească silueta, să-și amplifice stima de sine și să se simtă mai bine în corpul lor. Cicatricile rămân însă un aspect sensibil pentru pacientele care iau în considerare această procedură și care adesea vin cu întrebarea „Este posibilă augmentarea mamară fără cicatrici la sâni?”. La Estetis Clinic, răspunsul este întotdeauna „Da”, iar motivul îl vei descoperi mai jos.
Cum se realizează tradițional augmentarea mamară?
Tehnicile chirurgicale clasice utilizate în augmentarea mamară presupun efectuarea de incizii fie periareolare, fie inframamare.
Incizia periareolară este realizată pe marginea inferioară a areolei, ascunzând astfel cicatricea rezultată într-un mod eficient. Această metodă este adesea o opțiune excelentă atunci când este combinată cu o procedură de lifting mamar (mastopexie) și este preferată în special pentru pacientele cu un pliu inframamar slab conturat sau de cele cu tendința de a dezvolta cicatrici hipertrofice.
Pe de altă parte, incizia inframamară, care constă într-o tăietură realizată în pliul natural de sub sân, oferă chirurgului un acces optim pentru plasarea implanturilor. Acest tip de abordare permite o vizualizare superioară a interfeței dintre țesutul mamar și mușchiul pectoral și este recomandată pacientelor cu pliuri inframamare bine definite și cu un istoric de vindecare cu cicatrici minime.[1]
Sunt abordări consacrate, care au avantajele și dezavantajele lor și care pot fi o opțiune bună pentru o operație de silicoane. Totuși, pentru a putea alege cea mai bună soluție pentru tine, este important să știi că nu reprezintă singura opțiune. O metodă mult mai modernă, dar mai puțin cunoscută, de a-ți mări sânii este augmentarea mamară prin tehnica transaxilară endoscopică sau TEBA.
TEBA – alternativa la tehnicile tradiționale de augmentare mamară
Tehnica transaxilară endoscopică de augmentare mamară este o abordare inovatoare, minim invazivă, ce, după cum indică și denumirea sa, presupune utilizarea accesul transaxilar – o deschidere mică efectuată în axilă de către chirurg, în locul inciziilor pe sâni – pentru a introduce implanturile mamare.[2][3]
Totul se face cu ajutorul endoscopului, un instrument medical avansat care oferă imagini 3D de înaltă definiție ale structurilor interne. Acesta îi permite chirurgului să vizualizeze clar câmpul operator și să efectueze disecția cu o precizie și claritate maximă. Estetica rezultată este mult îmbunătățită, iar pacienta se bucură de un aspect natural și armonios al sânilor, fără cicatrici.[2][3]
Cum se desfășoară augmentarea mamară prin tehnica transaxilară endoscopică?
Procesul începe cu un consult preoperator, în care pacienta beneficiază de o evaluare amănunțită a structurii anatomice și de ample discuții referitoare la așteptările pe care le are de la procedură. În această etapă preliminară, se iau decizii importante, precum tipul implantului mamar ce urmează a fi folosit și mărimea acestuia. De asemenea, se discută în detaliu riscurile potențiale asociate cu această intervenție, astfel încât pacienta să poată lua o decizie în cunoștință de cauză.
În ziua intervenției, ea este adusă în sala de operații, unde este anesteziată. Chirurgul efectuează apoi o incizie mică (de aproximativ 3 – 4 cm) în axilă, prin care introduce un endoscop. Cu ajutorul acestuia și a instrumentelor chirurgicale specializate, implantul este introdus prin incizia din axilă și inserat în spațiul dorit, fie sub glanda mamară (subglandular), fie sub mușchiul pectoral (submuscular). După plasarea corectă a implantului, se închide incizia din axilă cu tehnici moderne de sutură, menite să minimizeze cicatricile și să asigure o vindecare optimă.[2][3]
Avantajele tehnicii transaxilare endoscopice
Avantajele tehnicii transaxilare endoscopice în augmentarea mamară sunt multiple și remarcabile, cel mai notabil fiind absența cicatricilor pe sâni. Chiar și incizia efectuată la nivel axilar este practic invizibilă – se integrează discret în pliurile naturale de sub braț.
Alte avantaje importante:
- precizie superioară în plasarea implantului;
- stabilitate mai bună pe termen lung a implantului;
- risc zero de desfacere a cicatricii;
- risc redus de pierdere a sensibilității mamelonului, de afectare a nervilor ori ganglionilor sau de
- deformare a polului inferior al sânului;
- recuperare mai rapidă și sigură;
- posibilitatea de revizie prin aceeași cicatrice.[2][3]
Pentru mai multe detalii despre avantajele TEBA și alte informații utile despre această tehnică, te invităm să consulți secțiunea „Întrebări frecvente”.
Este TEBA potrivită pentru mine?
Dacă îți dorești o augmentare mamară fără cicatrici la sâni, TEBA poate fi cu siguranță o alegere potrivită pentru tine, indiferent de tipul de implant mamar pentru care dorești să optezi.
Depinde mai mult de experiența chirurgului plastician cu care alegi să colaborezi și de dotările clinicii. De ce? Pentru că sunt necesare o pregătire specială și experiență avansată în tehnica transaxilară, iar numărul chirurgilor plasticieni care o practică (nu doar în România, ci și la nivel mondial) este foarte mic. În plus, este nevoie de aparatură ultraperformantă.
Dr. Șerban Porumb practică acest tip de augmentare mamară încă din anul 2002, fiind de altfel primul chirurg plastician care a introdus în România tehnica transaxilară endoscopică full HD. Experiența și expertiza sunt deci garantate. Pe dr. Porumb îl găsești în Oradea și Cluj, la Estetis Clinic. Dacă ești în căutarea unei soluții moderne care să îmbine tehnologia endoscopică cu rezultate estetice discrete, programează-te la o consultație!
Augmentarea mamară fără cicatrici la sâni este cu siguranță posibilă. Tehnica TEBA reprezintă o soluție modernă și minim invazivă pentru augmentarea mamară, o alegere ideală pentru pacientele care doresc să îmbine frumusețea cu inovația medicală. Contactează-ne pentru a afla mai multe despre TEBA și cum poți avea sâni mai mari fără cicatrici vizibile!
Surse:
- Craven, Cameron. „The Five Factors of Breast Augmentation”, American Society of Plastic Surgeons, 29 July 2016, www.plasticsurgery.org/news/blog/the-five-factors-of-breast-augmentation. Accesat la 11 Apr. 2025.
- Sim, Hyung-Bo. „Transaxillary Endoscopic Breast Augmentation”, Archives of Plastic Surgery, vol. 41, no. 05, 1 Sept. 2014, pp. 458–465, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4179347/, https://doi.org/10.5999/aps.2014.41.5.458. Accesat la 11 Apr. 2025.
- Sim, Hyung-Bo, and Sang-Hoon Sun. „Transaxillary Endoscopic Breast Augmentation with Shaped Gel Implants”, Aesthetic Surgery Journal, vol. 35, no. 8, 23 June 2015, pp. 952–961, academic.oup.com/asj/article-abstract/35/8/952/250030?redirectedFrom=fulltext, https://doi.org/10.1093/asj/sjv104. Accesat la 11 Apr. 2025.